Înscrierea menţiunilor primite din străinătate cu privire la modificarea statutului civil al persoanei
Înscrierea căsătorie şi divorţului pe actul de naştere
Căsătoriile încheiate în străinătate şi desfăcute prin divorţ se înscriu numai prin menţiune, pe marginea actului de naştere; cererea, însoţită de certificatul sau extrasul de căsătorie, în original, fotocopie şi traducere legalizată, precum şi sentinţa de divorţ, în original, fotocopie şi traducere legalizată, autentificată, se adresează primarului localităţii care are în păstrare actul de naştere şi se înaintează, spre aprobare D.J.E.P. Iași.
Procedura autentificării documentelor originale presupune următoarele cerințe:
- a) Documentele eliberate de institutii ale statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga din 05.10.1961 se apostilează, mai puţin documentelor emise de state membre ale Uniunii Europene care sunt exceptate de la obligaţia de apostilare sau supralegalizare, conform Regulamentului (UE)2016/1191 a Parlamentului European;
- b) Documentele eliberate de statele cu care România a încheiat tratate/ convenții /acorduri de asistență judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice altă formalitate;
- c) Documentele care nu se regăsesc în una din situaţiile prevăzute anterior, se supralegalizează, în conformitate cu prevederile în art. 1093 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată fie de către misiunea diplomatică română sau oficiul consular român din acest stat, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular în România ale statului de origine şi, în continuare, în oricare dintre cele două situaţii, de către Ministerul Afacerilor Externe.
În cazul în care hotărârea de divorţ nu este recunoscută de plin drept în România (emană de la autorităţi ale statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene), este necesar să se ataşeze şi recunoaşterea hotărârii străine de către tribunalul competent, respectiv tribunalul de pe raza judeţului unde-şi are sau a avut domiciliu persoana în cauză.
Pentru înscrierea în registrele de stare civilă române a sentințelor pronunțate în statele membre U.E. devin aplicabile prevederile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, regulament ce a fost înlocuit de Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25.06.2019, care se aplică începând cu data de 01.08.2022.
În cazul desfacerii căsătoriei prin acord, în fața notarului public sau prin act administrativ, dintr–un stat membru U.E, este necesară depunerea la dosarul privind înscrierea divorțului a Anexei I prevăzută de art. 39 din Regulamentul Consiliului. De asemenea, este necesară prezentarea Anexei I și în ipoteza în care divorțul s-a pronunțat printr–o hotărâre a unei instanțe care nu poartă mențiunea că a rămas definitivă. Dacă divorțul a intervenit după data de 01.08.2022, data aplicării dispozițiile Regulamentului (UE) 2019/1111, hotărârea de divorț poate fi însoțită fie de Anexa I din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, fie de Anexa II din Regulamentul (UE) 2019/1111, fiind acceptate ambele variante.
În situaţia în care din certificat/extras de căsătorie și din sentinţa de divorţ nu reiese numele pe care soţii îl vor purta după căsătorie, respectiv după divorț, se va prezenta declaraţie pe propria răspundere din partea titularului actului, din care să rezulte numele după căsătorie și după divorţ.
- Înscrierea divorţului pe actul de căsătorie
Divorţul intervenit în străinătate se va înscrie pe actul de căsătorie încheiat în România cu aprobarea directorului D.J.E.P. Iași, în cazul în care hotărârile străine sunt recunoscute, potrivit legii, de plin drept în România (emană de la autorităţi ale statelor membre UE sau ale statelor cu care România are încheiate tratate/acorduri/convenţii de asistenţă juridică). Cererea va cuprinde actul original, fotocopie şi traducerea legalizată a acestuia cu respectarea cerinţelor de autentificare, precum şi orice alte documente necesare înscrierii menţiunii.
Procedura autentificării documentelor originale presupune următoarele cerințe:
- a) Documentele eliberate de institutii ale statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga din 05.10.1961 se apostilează, mai puţin documentelor emise de state membre ale Uniunii Europene care sunt exceptate de la obligaţia de apostilare sau supralegalizare, conform Regulamentului (UE)2016/1191 a Parlamentului European;
- b) Documentele eliberate de statele cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice altă formalitate.
- c) Documentele care nu se regăsesc în una din situaţiile prevăzute anterior, se supralegalizează, în conformitate cu prevederile în art. 1093 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată fie de către misiunea diplomatică română sau oficiul consular român din acest stat, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular în România ale statului de origine şi, în continuare, în oricare dintre cele două situații, de către Ministerul Afacerilor Externe.
Daca divorțul a intervenit într-un stat terț, înscrierea acestuia pe actul de căsătorie românesc se va face fără aprobarea directorului D.J.E.P. Iași, iar cererea va cuprinde hotărârea străină şi traducerea acesteia, hotărârea prin care s-au recunoscut, pe teritoriul României, efectele hotărârii străine, definitivă, în original, precum şi orice alte documente necesare înscrierii mențiunii.
Pentru înscrierea în registrele de stare civilă române a sentințelor pronunțate în statele membre U.E. devin aplicabile prevederile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, regulament ce a fost înlocuit de Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25.06.2019, care se aplică începând cu data de 01.08.2022.
În cazul desfacerii căsătoriei prin acord, în fața notarului public sau prin act administrativ, dintr–un stat membru U.E, este necesară depunerea la dosarul privind înscrierea divorțului a Anexei I prevăzută de art. 39 din Regulamentul Consiliului. De asemenea, este necesară prezentarea Anexei I și în ipoteza în care divorțul s-a pronunțat printr – o hotărâre a unei instanțe care nu poartă mențiunea că a rămas definitivă. Dacă divorțul a intervenit după data de 01.08.2022, data aplicării dispozițiile Regulamentului (UE) 2019/1111, hotărârea de divorț poate fi însoțită fie de Anexa I din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, fie de Anexa II din Regulamentul (UE) 2019/1111, fiind acceptate ambele variante.
În situaţia în care din sentinţa de divorţ nu reiese numele pe care soţii îl vor purta după divorţ, se vor prezenta declaraţii pe propria răspundere din partea acestora, sau numai a soţului care solicită înscrierea menţiunii de divort, după caz, din care să rezulte numele după divorţ.
- Înscrierea schimbării numelui intervenită în străinătate
Cererea se adresează primarului localităţii care are în păstrare actul de naştere sau, după caz, actul de căsătorie şi se face cu aprobarea directorului D.J.E.P. Iași, la solicitarea titularului actului, făcută personal sau prin împuternicit cu procură specială, ori împuternicire avocaţială.
Acte necesare:
– documentul (certificatul) de schimbare a numelui, în original, care trebuie să îndeplinească cerinţele de autentificare;
– traducere legalizată;
– actul de identitate al solicitantului în original şi fotocopie;
– certificatele de stare civilă care sunt afectate de schimbarea numelui.
Procedura autentificării documentelor originale presupune următoarele cerințe:
- a) Documentele eliberate de institutii ale statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga din 05.10.1961 se apostilează, mai puţin documentelor emise de state membre ale Uniunii Europene care sunt exceptate de la obligația de apostilare sau supralegalizare, conform Regulamentului (UE)2016/1191 a Parlamentului European;
- b) Documentele eliberate de statele cu care România a încheiat tratate/convenții/acorduri de asistență judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice altă formalitate.
- c) Documentele care nu se regăsesc în una din situațiile prevăzute anterior, se supralegalizează, în conformitate cu prevederile în art. 1093 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată fie de către misiunea diplomatică română sau oficiul consular român din acest stat, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular în România ale statului de origine şi, în continuare, în oricare dintre cele două situații, de către Ministerul Afacerilor Externe.
În situația în care schimbarea numelui s-a făcut în străinătate printr-o hotărâre judecătorească, care nu este recunoscută de plin drept în România, este necesar ca efectele acesteia să fie recunoscute pe teritoriul României de către tribunalul competent a soluționa cererea de recunoaștere.
- Înscrierea mențiunii de dobândire/redobândire a cetățeniei române
Cererea se adresează primarului localității care are în păstrare actul de naștere sau, după caz, actul de căsătorie şi se face cu aprobarea D.G.E.P.. Se poate depune personal, sau de către reprezentanții legali, de o altă persoană împuternicită cu procură specială, autentificată la un notar public.
Acte necesare:
– certificatul de dobândire/redobândire a cetățeniei române în original și fotocopie;
– actul de identitate al solicitantului în original şi fotocopie;
– certificatul de stare civilă în original.
- Înscrierea sentințelor pronunțate de instanța română privind desfacerea căsătoriei
Cererea se adresează primarului localității care are în păstrare actul de căsătorie și
se poate depune personal, sau de către reprezentanții legali, de o altă persoană împuternicită cu procură specială, autentificată la un notar public.
Acte necesare:
– sentința de divorț în fotocopie legalizată de instanța civilă;
– actul de identitate al solicitantului în original şi fotocopie: